Poveste reală cu oi, în ziua de Crăciun

Luni, 28 Decembrie 2009 18:40

de Marian OPREA (Turda)

Iniţial, mă gândeam să intitulez acest text "Ce-am păţit de Crăciun", dar am zis că nu merită să ne speriem aşa din prima, mai ales că nu am păţit nimic la modul direct. Oricum, povestea chiar este cu nişte amârâte de oi care, de fapt au păţit ceva. Doar că au păţit ceva neplăcut înainte de Crăciun şi au păţit ceva mai plăcut chiar în ziua de Crăciun. Dar s-o luăm cât de cât logic...

● Pe 25 decembrie, undeva în jurul orelor 14.30-15.00, în oraşul Turda din judeţul Cluj, un domn plimba un căţel pe malul Arieşului, în zona străzii Constructorilor. La un moment dat, undeva spre unitatea de pompieri, povesteşte domnul, căţelul îl trăgea cu insistenţă spre luciul apei. Chiar dacă în primele fracţiuni de secundă omul nu a dat importanţă, în cele din urmă a mers înspre zona unde voia să ajungă căţelul. În zona unde malul era destul de abrupt, lângă apă, printre crengi, rămăseseră captive două oi care păreau că sunt acolo de câteva zile. Prima impresie a fost că animele se desprinseseră de vreo turmă şi căzuseră acolo, nemaiputând să iasă.

● Din întâmplare, spre apă coborâse un alt domn care locuia în zonă şi care venea înspre râu ca să vadă cum e apa, pentru că intenţiona să meargă la pescuit. Domnul care plimba câinele îi spusese celuilalt despre cele două oi, crezând că sunt oile omului şi el şi le caută. Nu era cazul, iar cei doi au hotărât să facă cumva să le scoată de acolo. Pentru că zona malului Arieşului prezenta urme că pe acolo trecuse o turmă de oi, probabilitatea era că cele două oi aparţinuseră de acea turmă, de care se desprinseseră şi rămaseră captive între crengi, în apropierea apei. Iar cum turma trecuse prin zonă în urmă cu patru-cinci zile, cele două oi rătăcite erau cu siguranţă înfometate şi îngheţate de frig, dacă nu chiar şi însetate. Pentru că nu reuşeau să scoată oile cu mâinile goale, domnul care spusese că voia să meargă la pescuit a dat o fugă până la garaj, de unde a adus o sfoară mai groasă cu care să încerce să scoată oile. Într-un final au reuşit să tragă mioarele - care aveau crotalii - afară de lângă apă şi să le urce pe malul Arieşului. Fiind slăbite, domnul care adusese sfoara a venit cu ideea să pună oile la el în garaj, unde sunt, totuşi, mai protejate. Zis şi făcut: au dus oile în garaj, unde au încercat să le hrănească şi să le dea apă. Apoi cei doi s-au despărţit, “pescarul” asigurându-l pe om ca îl va găsi la garaj până către seară.

● Pentru că oile aparţinuseră de o turmă şi fuseseră proprietatea cuiva - am amintit că erau crotaliate - ele erau, la urma urmelor, un bun pierdut, care trebuia returnat proprietarului de drept. Omul nostru a sunat la poliţie pentru informaţii despre modul în care se procedează în acest sens. De la Poliţie i s-a spus să se intereseze la Poliţia Comunitară, pentru că ei se ocupă de astfel de situaţii. De la Poliţia Comunitară i s-a spus că ar trebui ca fostul proprietar să declare animalele pierdute, apoi se încep cercetările. Teoretic, intenţia era de a declara animalele găsite şi Poliţia să urmeze procedurile pe care le are de urmat. După ce a fost comunicat în mare despre ce este vorba, de la Poliţia Comunitară i s-a spus că dacă nu cunoaşte numele celui care a pus oile la el în garaj, ei nu pot face nimic.

● Omul s-a deplasat la garaj, dar acesta era închis. Din câte a înţeles, proprietarul său locuieşte în blocul din vecinătatea garajului, un bloc verde, pe strada Constructorilor, primul de după unitatea de Pompieri. Iar garajul, primul de la stradă este lipit chiar de gardul unităţii de pompieri. În jurul orelor 16.00, pe data de 25 decembrie, omul a revenit cu un telefon la Poliţia Comunitară şi a oferit toate aceste informaţii, întrebând dacă pe baza acestora nu pot afla ei numele posesorului garajului. I s-a răspuns că evidenţa cu garajele şi posesorii acestora este la Primărie şi că pe 25 Primăria este închisă. Ba chiar, oarecum, dădeau de înţeles că s-ar putea ca întâmplarea povestită să nu fie reală. Pentru că o persoană fizică nu are dreptul de control, omul s-a interesat la Poliţia Comunitară dacă, în lipsa informaţiilor de la Primărie, nu ar putea, totuşi, să se deplaseze la faţa locului şi să ceară informaţii de la vecini despre cine este proprietarul garajului şi să încerce astfel să ia legătura cu acesta. A fost întrebat de ce nu i-a sunat cel care ţinea oile în garaj ca să anunţe că le-a găsit şi că ar fi fost mult mai bine dacă suna chiar proprietarul garajului. A replicat că poate nu i-a trecut prin minte, dar că, totuşi, a sunat el şi că poate asta ajută, deocamdată.

● Ulterior, cei de la Poliţia Comunitară i s-a spus că nu are echipaj pe care să îl trimită, dar că ţine cont de informaţiile oferite. Chiar a lăsat, pentru orice eventualitate, un număr de telefon, însă povestea se opreşte, deocamdată aici.

Cu amărăciunea faptului că, în România, atunci când vrei să faci un lucru bun sau să reglezi o problemă din propria iniţiativă, mai bine stai deoparte. Este de înţeles atitudinea celor care dau din umeri, întorc spatele şi îşi văd liniştiţi de drumul lor.

Informaţii preluate dintr-un material publicat în săptămânalul clujean “ZIARUL 21” (ediţia 27 decembrie 2009 - 3 ianuarie 2010)